Valeriu Argăseală, apropiat al lui Gigi Becali și președinte al clubului FCSB, a scris o poezie despre efemeritatea omului, dar și despre bogătașii care se „îngroapă” în averi, uitând de aspectele cu adevărat importante ale vieții.
Valeriu Argăseală (68 de ani), cel care ocupă funcția de preşedinte al clubului FCSB, urmează să lanseze un volum de poezii intitulat „Suflete reci”.
Evenimentul de lansare va avea loc la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român din Bucureşti, începând de la ora 11:00, iar printre invitați se numără Ion Cristoiu, George Mihăiţă sau Ovidiu Ioaniţoaia.
Într-una dintre poeziile sale, ce poartă titlul „Cimitirul”, Valeriu Argăseală descrie, sub forma unor simboluri, condiția de muritor a omului bogat, cel care, trecut în neființă, ajunge să fie uitat, în urma sa rămânând doar averea pe care a adunat-o.
„Sunt multe cruci frumoase-n cimitire,
Aleile sunt pline de urmaşi,
Doar pozele rămân ca amintire
Pentru nefericirea din rămaşi,
Se odihnesc cei plini de milioane,
La capete le stau imense cruci,
Lasă palate, conturi, avioane,
Şi singuri stau în gropi ca nişte cuci”, sunt versurile poeziei scrise de Valeriu Argăseală.
Recent, Dumitru Dragomir făcuse dezvăluiri despre relația pe care o are Valeriu Argăseală cu Gigi Becali, patronul de la FCSB, context în care fostul șef al LPF a spus că președintele „roș-albaștrilor” nu îndrăznește să ridice ochii în fața „conducătorului” său.
„(n.r. Gigi Becali ține o distanță de respect?) Și cu angajații. Ooo…Nu-l respectă Meme sau Argăseală?!? Argăseală îngheață în fața lui Gigi, și toți. Păi cum, frate, le dă 5-10.000 de euro pe lună salariu. Unde s-a mai pomenit așa ceva?
Și asta este o calitate a conducătorului, să știi să-ți angajezi subalternii, nu tu să muncești ca dobitocul. Tu trebuie să știi să dai ordine. Iar Gigi știe să dea ordine.
E născut să fie conducător. (n.r. e născut să dea ordine) Da, sigur. Sunt puțini oameni care se nasc cu această calitate”, a declarat Dumitru Dragomir despre finanțatorul de la FCSB, potrivit Fanatik Superliga.
Valeriu Argăseală, fost arbitru de fotbal, și-a descoperit apetența pentru poezie în urmă cu mai mulți ani, el începând să scrie versuri în 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER